Ecumenism

Sinodul local din Constantinopol care a avut loc în anul 842, întărind hotărârile dogmatice ale Sinodului al VII-lea A-toată-lumea, a înfiinţat sărbătorirea anuală a biruinţei Ortodoxiei asupra eresurilor. Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, care se afla în fruntea Soborului, a alcătuit în acest scop o rânduială deosebită a Dreptei Credinţe, spre întărirea dreptmăritorilor creştini.

Spre deosebire de ediţiile anterioare, cea de faţă apare într-o alcătuire nouă, adunând în paginile ei şi rânduieli ale unor slujbe care n-au mai fost cuprinse în ediţiile din ultimele decenii. Amintim aici Rânduiala botezului celor de alte credinţe, Nomocanonul - acum într-o formă îmbogăţită, Înmormântarea monahilor sau vrednica mărturisire a Sinodiconului din Duminica Ortodoxiei.

Cea de-a doua ediţie tipărită a PIDALIONULUI este o reproducere diortosită după originalul tipărit la Mănăstirea Neamţu în anul 1844, sub blagoslovenia Mitropolitului Veniamin al Moldovei

Ortodocşii ecumenişti de astăzi sînt din păcate nişte credincioşi duplicitari, care cu buzele rostesc Crezul Bisericii dar totodată se împărtăşesc cu "tainele" latine, arătându'şi de fapt necredinţa în cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească Biserică Ortodoxă, de vreme ce mărturisesc un Hristos a două "biserici surori" sau mai multe feluri de "creştinisme".

Sub nici un chip, nimeni să nu creadă că mărturisirea şi propovăduirea Ortodoxiei poate începe prin trădarea credinţei. Însă vedem cum în ultimul veac, ecumeniştii ortodocşi nu au reuşit să aducă nici un neortodox la credinţa ortodoxă. Dimpotrivă, au loc masive convertiri ale ortodocşilor la ecumenism, în pofida ideii cum că "toţi ar trebui să rămână fideli propriilor credinţe", în vederea aşteptatei uniri a "bisericilor". Se cunosc episcopi din diaspora care au respins pe neortodocşii ce doreau să se boteze în Biserica Ortodoxă.

Cei ce înţeleg în adevăratul sens cele revelate de Dumnezeu, aceia îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu şi ştiu "şi calea " (In. 14,4) care duce la mântuire, iar cei care dau un înţeles greşit adevărurilor din revelaţie au rătăcit de la calea mîntuirii.

Rostul acestei cărţi nu este acela de a zămisli gânduri de judecată şi osândă, ci de a învăţa cum să biruim înşelătoarele forme ale păcatului, cum să-L cunoaştem şi să-L mărturisim pe adevăratul Hristos, cum să ne dezmorţim şi să deprindem o atitudine cu adevărat creştină când în jurul nostru domneşte indiferenţa, trădarea şi apostazia. Nu polemica jurnalistică trebuie să triumfe, nu persoana părintelui Eftimie trebuie văzută aici în prim-plan, ci chemarea creştinului din noi, care, mai devreme sau mai târziu, va fi pus să se lepede sau să mărturisească - în faţa unor împrejurări asemănătoare - adevărul întru Hristos.

Spre păstrarea neştirbită a controlului în "zonele de interes" cu bogată activitate pustnicească, în viitorul apropiat se are în vedere de către înalţii responsabili politici şi religioşi, ridicarea unor sedii pentru detaşamentele de jandarmi ce vor securiza permanent aceste "cuiburi de răzvrătiţi".

Sub înaltul patronaj al Universităţii Teologice Aristotel, în colaborare cu Societatea de Studii Ortodoxe Spoudon, a avut loc în oraşul Tesalonic din Grecia, în perioada 20 - 24 septembrie 2004, Conferinţa Teologică Inter-Ortodoxă cu tema: "Ecumenismul - Geneză, Aşteptări, Dezminţiri", întrunire academică la care au luat parte episcopi, preoţi şi profesori teologi din întreaga lume.

Astăzi, în rătăcirea duhovnicească care pe toţi ne pătrunde, a căuta şi a păzi adevărul în cele despre mîntuire este din ce în ce mai anevoios. Adevărul este persoana lui Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Acest Adevăr, omul modern, "omul nou" nu îl mai primeşte, îl reinterpretează după criterii umanist- raţionaliste, căutîndu-l în puhoiul de filozofii, doctrine, studii, ştiinţe, experimentări etc., croindu-l după chipul şi asemănarea lui căzută.

În cele ce urmează vom încerca să arătăm, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, cum şi de ce gruparea sectară a monofiziţilor a fost lepădată şi anatemizată de către Biserica Ortodoxă. Monofizitismul şi ramurile lui sînt o ereticească socotinţă care nu recunosc în Iisus Hristos deopotrivă firea dumnezeiască şi cea omenească.

Ortodoxia este adevărata cunoaştere şi lăudare a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea lui Dumnezeu în Duh şi adevăr; Ortodoxia este proslăvirea omului de către Dumnezeu, prin harul Preasfîntului Duh, dăruit omului. Duhul este slava creştinilor. Unde nu este Duh, acolo nu există Ortodoxie.

Au fost situaţii când Hristos a interzis rugăciunea pentru anumiţi oameni. Astfel, El i-a spus proorocului Ieremia cu privire la poporul său: "Tu însă nu te ruga pentru acest popor şi nu înălţa rugăciunile de cerere pentru dînşii, nici nu mijloci înaintea Mea, că nu te voi asculta" (Ier. 7, 16). Această poruncă a Domnului se referă la oamenii în viaţă, şi care, încă se pot pocăi. Dar proorocul nu a îndrăznit să nesocotească cuvântul Domnului şi nici să considere că rugăciunea sa pentru ei e un semn al iubirii faţă de omenire.

Ce lucru ciudat... Oare nu aţi fost botezat şi nu v-aţi luptat în numele lui Hristos? Oare nu aţi primit iertarea păcatelor prin Taina Spovedaniei? Nu v-aţi împărtăşit cu preacuratul Trup şi cu scump Sîngele Domnului? Nu la Hristos aţi alergat de atâtea ori prin rugăciune şi nu în El v-aţi pus speranţa de mîntuire? Aşadar, ce lucru nou şi deosebit, care să nu fi urcat la gîndul şi la inima dumneavoastră, v-a propovăduit străinul acela?

În acelaşi duh de "umanizare" a religiilor, Consiliul Ecumenic al Bisericilor, din care şi Biserica Ortodoxă Română face parte, la întrunirea de la Lima (1982) a pus bazele unei noi teologii în ceea ce priveşte "fondul comun al bisericilor", punînd înainte recunoaşterea reciprocă din partea membrilor participanţi a botezului euharistiei şi ministeriului (preoţiei), numit simplu B.E.M.